audio post – trucuri – cum sa te intelegi cu seful

Un material audio despre cum sa te intelegi mai bine cu seful! Clik pe poza de mai jos pentru a-l asculta

 

 

Am primit de la Claudia urmatoare intrebare pe blog: Ce pot sa fac sa ma inteleg mai bine cu seful? Am incercat sa nu reiaiau ”sfaturi” banale ci sa abordez cateva particularități menite să dezvolte o relatie pozitiva cu sefu. Claudia, sper ca cele sfaturi sa-ti fie cu adevarat de folos!

7 Sfaturi – Cum poate fi dezvoltată o relație pozitivă cu șeful?

Relația pozitivă cu șeful poate fi un plus, pe termen scurt, mediu și lung. Poți beneficia de măriri de salariu, promovări și de ce nu, de o atitudine prietenoasă din partea acestuia. Dacă ar fi să vorbim de o diferență între șefii din mediul privat și cei care aparțin de stat, acestea sunt foarte mari.

În sectorul public, problema reclamată de marea majoritate a angajaților este ”neprofesionalismul șefilor”, în sensul că se poate dezvolta o atitudine pozitivă cu acesta, dacă îl perii și îi spui în fiecare zi ce frumos și deștept este. Aceasta este o cale, care depinde de fiecare, în ce măsură poate face sau nu acest compromis. În opinia mea există și excepții astfel că, sper să vă fie utile sfaturile de mai jos.

1. Adptare, adaptare și iar adaptare!

În mediul privat cel mai important aspect în relația cu șeful pe care-l poți îmbunătăți rapid este adaptarea la stilul lui de lucru. Dacă șeful vrea rezultate fără detalii, dă-i rezultate și nu-l mai omorî cu detalii. Dacă șeful tău vrea să fie la curent cu fiecare pas pe care vrei să-l faci, ține-l la curent permanent. Poate ai un șef care este axat pe proceduri, atunci trebuie să te adaptezi, cel puțin pe termen mediu. Dacă ai un șef care inițiază permanent și este în căutare de noi opțiuni în permanență, oferă-i și tu opțiune tale etc. Adaptarea la stilului șefului îți asigură climatul pentru ca rezultatele tale să fie apreciate, îți asigură intrarea pe aceeași lungime de undă.

2. Folosește secretele comunicării verbale și non verbale

În plus, mai poți apela la câteva tips & triks din domeniul non verbalului și paraverbalului cum ar fi: încearcă să iei poziții similare cu el, încearcă să vorbești cu aceeași viteză cu care vorbește el, chiar să folosești același ton. Mai mult de atât, încearcă să-ți dai seama care sunt valorile șefului (onestitate, eficiență, randament, comunicare, recunoaștere, etc)  și atunci vei avea cheia către sufletului lui.

 

3. Respectă linia respectului!

Șeful, fie că recunoaște sau nu, în primul rând își dorește respect din partea angajaților. Astfel că, oricât de prieten ți s-ar părea că ești cu șeful tău, ia în serios sarcinile care ți se dau și du-le cu responsabilitate la îndeplinire, altfel este posibil să te trezești concediat subit, chiar dacă aveai impresia că vă înțelegeți foarte bine. Practic, nu trebuie să exagerați dacă șeful vă întinde o mână prietenoasă. Și la nivel de comunicare din nou, ofer aceeași sugestie, anume să vă adaptați la stilul lui preferat de comunciare (față în față, email, rapoarte scrise, etc.)

4. Comunică la timp problemele

Informarea șefului că nu am putea îndeplini un proiect la timp, reprezintă o slăbiciune, în măsura în care informarea este făcută în ultima clipă. Dacă simți că nu poți duce la îndeplinire un proiect, avertizează din timp, spune care este stadiul, și spune-i de ce timp ai mai avea nevoie. Sau, atunci când te blochezi într-un punct, nu aștepta să vină termenul de predare ca să-i transmiți acest lucru. Informează-l cât de repede și cere-i ajutorul. În mod normal, un șef apreciază onestitatea bine intenționată, însă cu siguranță nu va aprecia că i-ai ascuns zile în șir că ești blocat în proiect.

5. Dă-i veștile ”rele” din lateralul lui

Totuși, dacă ești nevoit să dai o veste bună șefului poți să stai poziționat în fața lui, însă dacă îi dai o veste mai puțin bună, dă-i vestea stând puțin în lateralul lui, astfel încât să nu rămână cu vestea proastă și cu imaginea ta laolaltă în mintea lui. Lasă-l să privească încotro își dorește, numai la tine nu.

6. Fii conștient că nu-i poți schimba mentalitatea!

Sfaturile oferite ar trebui să funcționeze în cazul majorității șefilor, fie ei din sectorul public sau privat. Totuși, sunt șefi care nu au abilități manageriale și se poate dovedi o muncă de sisif încercarea de a-i schimba mentalitatea, astfel că trebuie să alegi, ori te adaptezi stilului de lucru al șefului ori îți cauți un alt loc de muncă, ori așepți să se schimbe șeful. Sunt anumiți șefi care nu răspund pozitiv indiferent de ce ai face. De regulă acești șefi au carențe manageriale astfel că, mulți oameni au hotărât chiar să-și deschidă o afacere sau să-și caute rapid un alt loc de muncă când au avut de-a face cu asemenea șefi! Dacă ești cumva în această categorie iar “norocul” ți-a scos în cale un șef cu slabe abilități manageriale și de leadership, cel mai rău lucru pe care-l poți face este să te victimizezi.

7. Alege să te adaptezi și să te perfecționezi

Fiecare om, este ceea ce este datorită alegerilor pe care le face, astfel că, primul sfat pe care-l dau este să încerci să te adaptezi, este una din condițiile economiei de piață până la urmă. Dacă-ți propui, cu siguranță vei reuși. Dacă ești interesat să dezvolți o comunicare mai bună poți să urmezi cursuri de comunicare, limbaj non-verbal sau negociere. În plus poți alege să te perfecționezi în domeniul pe care activezi fie prin participarea la cursuri, fie prin studiu individual.

Îndiferent de ce alegi să faci, alege să te dezvolți personal și profesional pentru că aceste lucruri vor rămâne pentru totdeauna indiferent de șefi sau subalterni. Cheia în a te înțelege mai bine cu șeful sau șefa ta este să te adaptezi stilului de lucru! Dacă nu te poți adapta sau dacă nu merită și consideri ca adaptarea ta ar fi de fapt o umilire, caută-ți un alt șef, victimizarea nefiind o soluție pentru că nu conduce la nimic bun!

Rate this post

2 thoughts on “audio post – trucuri – cum sa te intelegi cu seful”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Pe ce adresă de email vrei să primești ebook-urile gratuite?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Life University I Marian Rujoiu prin click aici!

Te poți dezabona oricând

Privacy Policy: Promitem că adresa ta de email este în siguranță!