Cum sa aduci creativitatea chiar in viata ta?

Creativitatea poate fi oricând dezvoltată și există un mic secret pentru a putea face acest lucru ușor. Dacă nu ați citit deja, vă recomand Edward de Bono cu cele șase pălării gânditoare. În finalul acestui articol veți găsi și o scurtă explicație a acestei metode. În acest post mă voi focusa asupra esenței creativității și cum poate fi dezvoltată extrem, extrem de simplu.

A fi creativ în viața ta înseamnă a găsi căi de a-ți îmbunătăți viața, fie că vorbim de cea personală, fie că vorbim de cea profesională. Întâlnesc foarte des, atât la birou, cât și în relații profesionale, cât și la cursuri, următoarea replică:

DA, dar nu m-am gândit la asta (sau să fac așa).

Întrebarea mea, de obicei, când aud această frază este următoarea:

Dar te-ai întrebat ce ai putea face, ce ai putea schimba, ce ai putea îmbunătăți?

Bumm…de obicei primesc o listă de scuze pentru că de obicei nu se face acest lucru. Este simplu, este o problemă nu de școală generală, ci de grădiniță, însă este atât de simplu încât nu o facem, mai exact nu ne întrebăm pe noi înșine ce am putea face.

Creativitatea înseamnă a te întreba CE ….?

Continuând să ne punem întrebări, generăm noi idei, noi opțiuni, noi posibilități, exact așa simplu se dezvoltă creativitatea. Nu-i nimic complicat, trebuie doar să te întrebi. Dacă vă uitați și la metoda lui de Bono cu cele 6 pălării gânditoare și la alte metode de creativitate, veți vedea că toate au în comun un singur lucru: a te întreba! Este primul pas, cel mai ușor, cel mai lejer.

Creativitatea în viața personală

Să luăm câteva exemple de dezvoltarea creativității, să zicem în viața personală. De exemplu, în loc de a concluziona că este greu să fii fericit, este greu să te faci înțeles, este greu să fii apreciat etc., pune-ți întrebări care încep cu Ce aș putea face? Chiar ar fi bine să eviți întrebările cu DE? pentru că s-ar putea să găsești o listă de scuze sau explicații. Mergi direct la problemă și întreabă-te:

  • ce aș putea face să sparg rutina?
  • ce aș putea să schimb în comportamentul meu pentru a oferi mai mult?
  • ce convingeri limitatoare am?
  • ce nu am mai făcut demult și am putea să facem acum?
  • ce am neglijat în ultima perioadă?
  • ce mai fac alți oameni să aibă relații împlinite?
  • ce surprize pot să-i fac?
  • ce pot face pentru a-i arăta cât de mult o/îl apreciez

Așadar, vezi cum toate întrebările încep cu CE ! Vei vedea cum îți vor veni în minte zeci de soluții. Cum îmi place să spun, dacă ai timp să te plângi,  ai timp să găsești și o soluție. Nu vă mai gândiți la creativitate ca la ceva complicat, este simplu, trebuie doar să te întrebi ce ai putea să… și vei vedea cum singura problemă este că nu vei avea timp să le implementezi. Creativitatea nu cade din cer, trebuie doar să-i oferi cadrul. Și eu, și tu, și oricine de pe planetă este creativ atât timp cât are dorința de a-și pune o întrebare care începe cu Ce as putea …..

Creativitatea în viața profesională

Să luăm ca exemplu și activitatea profesională, fie că ești angajat, fie că ești șef, nu contează, poți fi creativ din orice poziție. Așadar, în permanență pune-ți întrebări de genul:

  • ce aș putea să fac să mă bucur de ce am de făcut?
  • ce aș putea face pentru a îmbunătăți?
  • ce aș putea face pentru a îmbunătăți time managementul?
  • ce aș putea face pentru a avea o mai bună relație cu colegii/șeful?
  • ce aș putea face pentru a servi clienții/partenerii la nivel de excelență?
  • ce activități îmi mănâncă timpul și aș putea să le eficientizez?
  • ce aș putea face astfel încât să se vadă că-mi pasă de munca mea?
  • ce aș putea face să îmbunătățesc atmosfera la birou?
  • ce aș putea face pentru a arăta cât de mult îmi apreciez colegii?
  • ce aș putea face pentru a-i inspira pe ceilalți?
  • ce aș putea face pentru a aduce o contribuție?
  • ce aș putea face pentru a-mi folosi mai mult potențialul…..
  • etc….

Și tot continuă să-ți pui întrebări. Nu înseamnă că-ți vei da numai răspunsuri strălucite. S-ar putea, la un moment dat, să nu obții un răspuns care să te satisfacă, s-ar putea să nu obții un răspuns pe loc, însă continuând să te întrebi, îți vei dezvolta abilitatea de a genera din ce în ce mai multe soluții. Iar când ai multe soluții, foarte ușor vei avea de unde alege, iar aceasta se numește a aduce creativitatea în viața ta.

Tot procesul mai depinde de ceva: să vrei acest lucru! Dacă nu vrei, atunci nu-ți pui nici o întrebare, iar în acest caz nu te mira că nu ești creativ. Am întâlnit oameni care-mi spuneau că nu sunt creativi, însă ei refuzau să se întrebe. Ei bine, acești oameni aveau dreptate, nu aveau cum să fie creativi atâta timp cât refuzau să se întrebe! Pentru completare puteți vedea un articol anterior în care Daniel Goleman vorbește despre cum pot fi declanșate momentele de Tip AHA

Dacă ți-a plăcut articolul oferă un like, share sau google +, însă înainte de toate după cum am promis la începutul articolului mai jos găsești și metoda lui De Bono. Practic are la baza același principiu, a-ți pune multe..multe întrebări. Noutatea metodei lui De Bono este că folosești un sistem de a-ți pune aceste întrebări din 6 perspective diferite. Genial De Bono 🙂

Edward de bonoDezvoltarea creativității folosind metoda pălăriilor gânditoare – Edward de Bono

Edward De Bono, creatorul conceptului de “gândire laterală” ca şi gândire creativă deliberată. Lucrare “Six Thinking Hats”a apărut în 1985, a fost reeditată în 1999, iar  in 2006 a apărută în limba română.
O modalitate de a exersa gândirea prin preluarea anumitor perspective, prin exercitarea unor roluri specifice cu scopul rezolvării unei probleme.  Mai jos aveți un rezumat al metodei, totuși pentru o aplicarea corecta si eficeinta va recomand cartea.
creativitatea - cele 6 palarii ganditoare
  • Pălăria roşie: Pătimaşă, emoţională, afectivă, furnizează opinii emoţionale, subiective.
  • Pălăria galbenă: pozitivă, optimistă, orientată către o viziune optimistă, sugerează speranţă.
  • Pălăria albastră: rece, superioară, vizează controlul, organizează procesul de gândire şi eficienţa celorlalte pălării.
  • Pălăria verde: fertilă, creativă, abundentă în idei, sugerează creativitate şi idei noi şi interesante.
  • Pălăria albă: Neutră şi obiectivă, legată de fapte obiective şi de cifre exacte.
  • Pălăria neagră: sobră şi serioasă, prudentă, evidenţiază punctele slabe ale unei idei, teorii.

Pălăria Roşie:

Pălărie eminamente subiectivă şi încărcată emoţional, exprimă stări afective în termeni de îmi place sau nu-mi place, este prin excelenţă o pălărie individuală, exprimă sentimentele ca atare, nu forţează o opinie raţională.

  • Ce simt în legătură cu subiectul discutat?
  • Ce sentimente mă copleşesc?
  • Îmi place?
  • Nu-mi place?
  • Nu mă întreba de ce, aşa simt.

Pălăria Galbenă:

Pălărie “strălucitoare”, optimistă, pozitivă, împinge la căutare, logică dar optimistă, speculativ-pozitivă, dezvoltă planuri şi împinge înainte, este o gândire constructivă, speculativă, valorifică oportunităţile.

  • Pozitivă, constructivă;
  • Optimistă;
  • Sondează oportunităţile şi caută valorile;
  • Vizează evaluări pozitive;
  • Riscul oportunismului şi speculaţiei ieftine.

Pălăria Verde:

Pălărie a energiei descătuşate, a vegetaţiei, a rodirii, a creativităţii. Cu ajutorul ei avansăm idei noi, opţiuni şi alternative. Este o gândire laterală, care urmăreşte soluţii asimetrice.

  • Creativă, rodnică, oferă soluţii inedite;
  • Avansează posibilităţi;
  • Testează ipoteze, nu întotdeauna logice;
  • Se fundamentează pe gândirea laterală;
  • Accent pe mişcare, pe productivitate;
  • Provocatoare, oferă alternative, soluţii paleative.

Pălaria Albă

Pălărie neutră, vorbeşte prin intermediul faptelor şi cifrelor, nu generează idei, ci doar premise pentru generarea lor, defineşte informaţia pe care o avem şi pe cea pe care o căutăm, defineşte întrebările ce trebuie puse. Gândire disciplinată şi neutră.

  • Ce informaţii avem?
  • Care sunt perspectivele din care e privită problema?
  • De ce informaţii avem nevoie?
  • Ce informaţii ne lipsesc?
  • Ce întrebări trebuie să punem?
  • Cum putem obţine informaţiile de care avem nevoie?

Pălăria Neagră:

Pălărie frecvent utilizată, semnifică prudenţa, “supravieţuirea”, ne împiedică să facem lucruri extrem de riscante. Se fundamentează pe gândirea critică, acţionează prin mecanismul “nepotrivirii”, ne protejează de greşeli.

  • Precaută şi atentă, identifică punctele slabe;
  • Critică;
  • Logică, cu sens;
  • Argumentarea din perspectiva de avocat al diavolului;
  • Centrată pe luare de decizii;
  • Evaluativă;

Pălăria Albastră:

Pălărie superioară, vede totul de sus, în ansamblu, vizează gândirea despre gândire, rol metacognitiv. Este asemenea dirijorului unei orchestre, gestionează efortul de gândire al celorlalte pălării.

Pălăria Albastră de început:

  • De ce suntem aici;
  • La ce ne gândim;
  • Definirea problemei;
  • Definiri alternative;
  • Ce vrem să realizăm;
  • Unde vrem să ajungem;
  • Planul de acţiune şi succesiunea pălăriilor sau opiniilor.

Pălăria Albastră de final:

  • Ce am realizat;
  • Rezultatul obţinut;
  • Concluziile formulate;
  • Concepţia de grup;
  • Soluţia;
  • Paşii următori.

Mult spor în dezvoltarea creativității, este simplu și ușor

Gândiți-vă o clipă la copii. De ce sunt ei creativi? Pentru că întotdeauna se întrebă ce ar mai putea face, bune sau rele, sunt curioși, nu exclud posibilitățile. Chiar dacă mulți dintre noi am uitat că am fost copii, totuși este simplu să înțelegem că nu trebuie să ne dezvoltăm creativitatea, ea există deja în noi, trebuie numai să-i oferim cadrul să se manifeste!

🙂

P.S. V-a placut ?- like, share sa inteleg si eu ca ceea ce scriu va palce 🙂

Multumesc in avans!

4/5 - (2 votes)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top

Pe ce adresă de email vrei să primești ebook-urile gratuite?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Life University I Marian Rujoiu prin click aici!

Te poți dezabona oricând

Privacy Policy: Promitem că adresa ta de email este în siguranță!