Acest articol nu va fi o expunere ştiinţifică despre etica in afaceri. Nu va fi nici o filosofie a lui Kant, Hegel sau Aristotel. Veţi găsi în rândurile de mai jos un scurt ghid a ceea ce înseamnă Etica în Afaceri în vederea dezvoltării unei relaţii de durată.
Acest ghid îţi va oferi lucrul care este cel mai greu de câştigat în afaceri şi anume BUNA REPUTAŢIE. Poţi fi cunoscut, poţi avea campanii de imagine, poţi face acte de caritate, poţi avea produse bune, însă toate aceste lucruri la un loc fără o bună reputaţie sunt investiţii pe termen scurt!
Buna reputaţie nu poate fi cumpărată, ea fiind un efect direct a ceea ce faci tu, ca şi companie sau pur şi simplu ca persoană! Reputaţia este greu de întreţinut şi greu de construit, dar foarte uşor de dărâmat. Este asemenea unui cristal, de care trebuie să ai grijă şi să nu-l scapi din mână pentru că se poate sparge!
Ghidul de mai jos poate servi drept reper şi pentru reputaţia în societate, în viaţa personală sau în grupul de prieteni. Aplică cele 5 reguli de aur, vei avea numai de câştigat! Trebuie doar să ai răbdare, pentru că rezultatele se văd în timp, efectul imediat fiind puţin vizibil.
1. Să ai o ofertă transparentă. Acest lucru înseamnă a avea o ofertă la vedere fără costuri ascunse. Nimic nu va dezamăgi mai mult un consumator decât să constate că mai are de plătit, nu ştiu ce taxa, sau nu ştiu ce cost de întreţinere, lucruri care nu i s-au prezentat iniţial. Observ în momentul de faţă că şi piaţa din România tinde la o maturizare în acest sens. Ofertanţii încep să-şi prezinte reducerile precizând clar şi vizibil condiţiile sau să-şi prezinte preţurile cu toate taxele incluse. Acest lucru e greu de practicat însă gradul de încredere al consumatorului cu siguranţă va creşte! Menţionez că aici fac referire la acele afaceri de durată, înţelegând o durată medie de peste 6 ani.
2. Să te ţii de cuvânt! A te ţine de cuvânt nu este un lucru imposibil, ba din contră, te va ajuta şi pe tine. Probabil sună ciudat, însă a te ţine de cuvânt însemnă a-ţi respecta promisiunile, însemnă a avea o minte liberă, însemnă a fi invulnerabil. În mediul de afaceri, în cercul de prieteni, sau în viaţa publică, veştile circulă repede! A nu te ţine de cuvânt, de multe ori în psihologia consumatorului este asociat cu înşelătoria sau furtul. Se poate spune că exagerez, însă în cel mai bun caz poate fi asociată cu neseriozitatea sau cu neprofesionalismul! Astfel că te îndemn să faci doar acele promisiuni pe care le poţi respecta în totalitate!
3. Să adopţi o strategie de negociere Win – Win. Această strategie însemnă că ambele persoane câştigă ceva. Negocierea este avantajoasă ambelor părţi. Poţi, într-adevăr, cu talentul tău să convingi pe cineva de un anumit lucru, fără să-i oferi în realitate nimic. Acest lucru se va întoarce însă împotriva ta. Exista un moment post cumpărare în care cumparatorul reia firul discuţiei şi se gândeşte cât a câştigat cumpărând produsul sau serviciul respectiv. Reţine: statisticile au dovedit că un client nemulţumit va spune la peste 20 de persoane de nemulţumirea lui, pe când un client mulţumit va spune la maxim 3. Prin urmare nu te aştepta să fi recomandat decât dacă ai avut o negociere Win-Win. În plus te sfătuiesc să rezişti tentaţiei de a vinde la supra-preţ atunci când partenerul tău este la ananghie. Poţi câştiga mai mult astăzi, însă cu siguranţă nu câştigi buna reputaţie! Te îndemn să gândeşti astfel: Ce anume va câştiga în mod concret partenerul meu? Fă o listă cu aceste avantaje şi gândeşte-te că ai putea fi cumpărătorul? Simţi că ai mai mult de câştigat sau că ai mai mult de pierdut? Răspunsul iţi va spune ce tip de negociere pui la cale!
4. Nu te eschiva atunci când nu este cazul! A te eschiva însemnă a fugi de responsabilitate, a nu recunoaşte când ai greşit sau a încerca să ascunzi gunoiul sub preş! Este foarte posibil ca tu să poţi găsi chichiţe contractuale care să te pună la adăpost, însă partenerul sau clientul tău nu vrea acest lucru. Clientul tău vrea rezolvarea problemei. Doar scuzele, nu ajung, caută soluţia şi ajută-l. Este de dorit să nu găseşti o soluţie care să mărească din nou costurile partenerului tău şi să fie un prilej de noi încasări pentru tine, pentru că rişti să întorci totul împotriva ta şi să fi catalogat drept hoţ!
5. Fii consultantul lui! Aici o să exemplific plecând de la meseria de agent de vânzări, una dintre cele mai grele meserii, iar aici cei care au practicat-o sau o practică ştiu despre ce vorbesc. Prin urmare trebuie să încetezi sa-i vinzi clientului tău, să încetezi să vinzi o marfă care-ţi expiră curând, trebuie să încetezi să-i creezi artificial o nevoie. Trebuie să devii consultantul lui, să fii cel care îi oferă ceea ce el are nevoie. Încetează să te mai gândeşti doar la ce ai tu de vândut, caută să identifici şi ceea ce are el nevoie şi găseşte calea de mijloc, găseşte-i soluţia cea mai avantajoasă. Evident practicând un asemenea stil, vei dezvolta relaţii de durată, îţi vei conserva şi amplifica buna reputaţie şi vei fi căutat.
Regulile pot continua, m-am oprit însă doar la 5 în speranţa de a transmite un mesaj foarte clar şi uşor de aplicat. Fiecare din regulile de mai sus, este uşor de aplicat şi-ţi va asigura reuşita în afaceri pe termen lung. Regulile prezentate sunt la limita bunului simţ iar aplicarea lor este un semn că te-ai maturizat, un semn că eşti un partener în care se poate avea încredere!